LABORATOR DE BIJUTERII SI CREATIE HANDMADE
Descriere Eveniment:
Atelier de creatie pentru copii si adolescenti
- Unde: Strada Europa nr. 4, Baia Mare
- Durata: 1h 30 min.
- Vârsta: 3-18 ani
Pentru o desfăşurare optimă a acestui curs, copiii vor fi organizaţi pe grupe de vârstă astfel:
Grupa Minifida: 3-6 ani, împreună cu un însoţitor adult
Grupa Midifida: 6-10 ani
Grupa Maxifida: 10-14 ani
Grupa Gigafida: 14-18 ani
În cadrul atelierului de creaţie copiii vor fi familiarizaţi cu noţiuni de bază precum organizarea spaţiului, a fi curat şi ordonat este esenţial, respectul pentru obiectele celuilalt, lucrul în echipă şi gândirea constructivă.
Pentru cei mici se insistă pe deprinderea utilizării lipiciului, a foarfecii în siguranţă, îşi vor dezvolta abilităţi estetice şi creative, imaginative, legarea de noi prietenii.
Stimulăm copiii să abordeze diferite tehnici de lucru, dezvoltandu-le astfel abilităţi precum propria iniţiativă, gândirea liberă creativă şi puterea de decizie.
Printre activităţile în cadrul atelierului se numără desenatul, decupatul, utilizarea hârtiei colorate, a materialelor textile, colajul pentru crearea şi decorarea de obiecte, personalizarea pieselor vestimentare, confecţionarea de bijuterii.
Materialele pentru lucrările realizate în cadrul atelierului sunt oferite gratuit pentru participanţi de către Fundaţia OmFiDa.
Descriere Eveniment:
Atelier de creatie pentru voluntari:
In cadrul atelierului se crează diferite obiecte de genul tablourilor, obiecte decorative din sticlă, lemn, carton, textil, care urmează a fi valorificate în cadrul unor acţiuni de caritate, magazine on-line şi târguri ale fundaţiei.
Descriere Eveniment:
Atelier de creatie pentru adulti
- Unde: Strada Europa nr. 4, Baia Mare
- Durata: 1h 30 min.
- Vârsta: +18 ani
În cadrul atelierului de creaţie, participanţii vor fi îndrumaţi în crearea, transformarea şi decorarea de obiecte, personalizarea şi înnoirea pieselor vestimentare şi transformarea bijuteriilor bunicilor în bijuterii moderne.
Beneficiarii şedinţelor de creaţie îşi vor dezvolta abilităţi estetice şi creative, iubirea de frumos, bun gust, noi relaţii de prietenie, exprimarea liberă şi munca în echipă.
Materialele pentru lucrările realizate în cadrul atelierului sunt oferite gratuit pentru participanţi de către Fundaţia OmFiDa.
Tematica de atelier
Obiecte decorate pentru bucătărie
Decoraţiuni de interior
Decoraţiuni de birou
Decoraţiuni de Crăciun
Cadouri personalizate pentru cei dragi
Piese vestimentare personalizate şi înnoite
Bijuteriile bunicii transformate în bijuterii moderne